Bali, insula parfumată cu frangipani
noiembrie 14, 2022
Paradisul din Republica Dominicană
noiembrie 28, 2022
Bali, insula parfumată cu frangipani
noiembrie 14, 2022
Paradisul din Republica Dominicană
noiembrie 28, 2022

Am zburat pentru prima data în viață cu avionul într-o zi de vineri, 13. Destinația, Lisabona.

 

Amintirile mele legate de acest oraș sunt foarte puternice, încărcate emoțional și cu o rezonanță aparte în inima mea. Lisabona este fără îndoială în top 3 orașe europene preferate. Îmi place clima de aici, arhitectura, gastronomia, cât și cum sună una dintre cele mai frumoase limbi din lume, limba portugheza.

Este un oraș al contrastelor, în care acum te bucuri de petrecerile exuberante din Bairro Alto, pentru ca apoi să devii nostalgic, pe ritmurile muzicii fado cântată la ceas de seară într-un bar de cartier. Tot orașul este străbătut de straduțe înguste, în pantă, pavate cu piatră cubică, unde puteți zări celebrul Tramvai 28.

Am avut norocul să am prieteni în Lisabona, care au știut să mă ducă la foarte multe obiective turistice, dintre care cele mai frumoase mi s-au părut: Turnul din Belem, Mănăstirea Jeronimos, Acvariul din Lisabona, Monumentul Descoperirilor, Cristo del Rei, Podul Vasco Da Gama (cel mai lung pod al Europei) și podul 25 Aprilie.

Turnul din Belem este este unul dintre cele mai simbolice edificii din Lisabona, făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.  Chiar dacă este un culoar foarte îngust, vă sfătuiesc să urcați în turn, pentru că terasa superioară este atracția principală. Imediat lângă, poți vedea Monumentul Descoperirilor, care înfățișează pe laturile sale figurile proeminente din era portugheză a descoperirilor geografice – Vasco da Gama, Pedro Alvares Cabral și Magellan.

Mi-a plăcut foarte mult la Acvariu, unde am văzut numeroase specii de pești și animale, fiind al doilea ca mărime din lume. De asemenea am urcat în statuia Cristo del Rei, care are ca model Statuia lui Hristos din Rio de Janeiro, situată în Almada, un oraș legat de Lisabona prin Podul 25 Aprilie.

O experiența unică, chiar dacă aveți frică de înalțime, o reprezintă plimbarea cu funicularul.

Trecând pe sub Arco do Rua Augusta, ajungeți în punctul central al Lisabonei, reprezentat de Praça do Comércio, aflată chiar pe malul estuarului râului Tagus.

Dacă vreți să vedeți una dintre cele mai sofisticate destinații din Portugalia, dați o fugă până la Cascais, o stațiune rafinată, unde puteți face o plimbare prin Cascais Marina și admira iahturile acostate la mal. Nu ratați nici faimosul Casino Estoril, chiar dacă nu sunteți amatori de jocuri de noroc, întrucât cazinoul în sine reprezintă cel mai mare casino din Europa și locul care l-a inspirat pe Ian Fleming, autorul nuvelei „Casino Royale”.

Pentru o zi am ales să merg la plaja, în Costa da Caparica. Apa Oceanului Atlantic este foarte rece, însă a compensat nisipul fierbinte de culoare aurie, foarte fin și plajele frumos amenajate.

Acolo, la o terasă de pe plaja, am mâncat cei mai buni creveți în unt. Faptul că este o destinație accesibilă, unde găsesti cele mai bune fructe de mare și cel mai bun pește, m-a atras întotdeauna la Lisabona. De asemenea, este cunoscută pentru celebrele pastel de nata (tarte cu vanilie și ou), desertul lor tradițional, care nu se compară cu ce găsim în România, gustul fiind total diferit.

Lisabona este oricând o idee bună de vacanță, care te va fascina atât prin istorie, cât și gastronomie și servicii. Oamenii sunt relaxati și prietenoși. Consider că este locul potrivit, chit că iți dorești să-l explorezi împreună cu gașca de prieteni sau cu persoana iubită, având numeroase activități de făcut și locuri de văzut.

Călătoriți, trăiți, iubiți..în spiritul liber portughez.

Mădă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prima mea dragoste, Lisabona
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord cu Politica noastră de protecție a datelor.
Citeste mai multe